Biserica Sfantul Nicolae si Adormirea Maicii Domnului din Maia
Biserica Românească în sudul Dunării în secolele X – XIV
Administrator: 06-09-2016 08:54:38 in Articole pe Larg
Biserica Românească în sudul Dunării
în secolele X – XIV
-Scurt istoric -


- Aşezarea slavilor şi apoi a bulgarilor în sudul Dunării a avut urmări însemnate asupra vieţii bisericeşti şi a populaţiei romanice din Nord şi Sud de Dunăre.
- Principala cauză a scăderii populaţiei în acest ţinut a fost uciderile care au avut loc în cursul expediţiilor lor.
- Cu trecerea anilor această populaţie s-a împărţit în două grupe mari, la miază-noapte daco-romanii şi dacii s-a mai desprins o parte la apus, urmaşi fiind istorio-românii, iar la miază-zi macedoromânii Cormani.

- Vlahii din sudul Dunării, aici întâlnim o populaţie de limbă romanică numită în izvoare “Vlahi”, pe tot cuprinsul Peninsulei Balcanice, de la Marea Egee până la Dunăre şi de la Marea Neagră până la Adriatica.
- Prima ştire despre vlahii din Balcani o găsim în “Cronica bizantină a lui Kedrenos”, în această Cronică se relatează că după moartea Împăratului Ioan Tzimskes a avut loc o răscoală a bulgarilor asumându-şi conducerea pentru fraţi, David, Moise, Aran şi Samuil.
- Aceştia erau fiii unui “comite” pe nume Nicola, dintre toţi patru fraţi a mai rămas unul singur şi anume “Samuil”, ceilalţi trei au murit ucişi, iar Samuil a rămas singurul conducător al bulgarilor 976-1014.
- Vlahii mai sunt amintiţi şi de un cronicar bizantin anonim care arată că în anul 980 Împăratul Vasile II Bulgaroctonul a numit pe Niculiţă conducător al vlahilor din Elda.
- În sudul Dunării, Vlahia mare având forma unei autonomii locale în cadrul Imperiului Bizantin şi care a dominat vreo patru veacuri.
- Românii vlahi sud-Dunăreni în evul mediu erau împărţiţi în trei mari grupuri: sudic, nordic, şi apusean.
- Cea mai veche ştire a vlahilor apuseni se află în cronica preotului Diocleea, scriitor din părţile Muntenegrului de pe la 1150, această populaţie vlahală din sudul Dunării a îndeplinit la un moment dat şi un însemnat rol politic cunoscând o soartă glorioasă dar trecătoare.
- Bulgarii nevrând să părăsească aceste locuri bizantine, vlahii au pornit război împotriva lor şi a chemat în ajutor şi pe cneazul Sviatoslov de la Kiev, şi după lupte grele au reuşit să-i alunge în anul 1971.

«Imperiu valaho-bulgar».
- Statul bulgar s-a refăcut abia către sfârşitul secolului al XII-lea după răscoala vlahilor şi bulgarilor sub conducerea fraţilor Petru şi Asan.
- Cauza răscoalei a fost impozitele noi puse de bizantini, trupele bizantine au fost înfrânte de românii şi bulgarii din sudul Dunării cărora li s-au alăturat şi românii şi humanii din nordul Dunării.
- Răsculaţii au reuşit să întemeieze un nou stat sub numele de “Statul Asăneştilor” cu capitala la Târnova.
- Primul conducător a fost Asan, mort la 1196, după care l- au urmat cei doi fraţi ai lui Petru şi Ioniţă.
- La 8 noiembrie 1204, cardinalul Leo l-a încoronat pe Ioniţă ca rege al bulgarilor şi vlahilor, iar în scurt timp statul întemeiat de ei a devenit un stat bulgar, iar mare parte din românii din Balcani au dispărut treptat în masa populaţiei slavo-bulgare.
- Viaţa bisericească a românilor sud-Dunăreni şi unele ştiri privitoare la viaţa bisericească datează din anii 1019-1020, când Împăratul Vasile II Bulgaroctonul a suprimat şi Patriarhia bulgară de la Orhida readucând-o la gradul de Arhiepiscopie.
- Ca întindere Arhiepiscopia de Orhida să fie ca pe vremea ţarului Simeon, iar jurisdicţia noului arhiepiscop se întindea şi asupra vlahilor din Bulgaria.
- Vlahii aveau o situaţie privilegiată de împărat în sensul scoaterii lor de sub oblăduirea duhovnicească a episcopilor locali.
- După aşezarea vlahilor sub conducerea Arhiepiscopului de Orhida s-a simţit nevoia întemeierii unei episcopii proprii pe seama lor, nu se cunoaşte numele nici unui episcop decât al unui preot păstrat în biblioteca bisericii în secolul XI “Sfântul Climent de Orhida” Ioan preotul Preasfintei episcopii a vlahilor.
- Episcopul vlahilor dispare apoi pentru câtva timp pentru a fi menţionat tocmai în anul 1335.
- Nu se ştie în ce limbă a slujit preoţii din sudul Dunării, credem că totuşi slujeau în limba lor romanică şi în slavoneşte, şi chiar în greceşte între anii 1018-1185. În dialectele aromân şi meglenoromân şi istorioromân s-au păstrat o serie de termeni bisericeşti de origine latină asemănători uneori, uneori identici cu cei din daco-română.
- Arhiepiscopia de Târnovo a avut loc după întemeierea statrului aseneştilor unde scaunul arhiepiscopesc din Orhida decade şi se înfiinţează o nouă arhiepiscopie la Târnova.
- Întemeindu-se noul stat, preotul Vasile a fost înălţat la treapta de arhiepiscop, el devenind astfel cârmuitorul Bisericii Ortodoxe romano-bulgare cu reşedinţa la Târnovo.
- Episcopia din Orhida nu a recunoscut independenţa noii biserici, cu toate acestea arhiepiscopul Vasile şi-a organizat biserica hirotonind episcopi vlahi şi bulgari în locul celor greci, rânduind chiar şi preoţi în parohii, în felul acesta Târnovo a devenit singurul centru politic şi bisericesc al vlahilor şi bulgarilor în sudul Dunării.
- Pentru a-i ridica prestigiul s-au adus moaştele Sfântului Ioan de Rilo, iar Ioniţă pe ale Sfintei Filofteea şi ale Sfântului Ilarion.
- Papa Inocenţiu l-a recunoscut pe Ioniţă ca rege şi pe Vasile ca “primat” egal în rang cu patriarhul de Constantinopol.
- Patriarhia Târnovei s-a dezvoltat deosebit ridicându-se peste tot biserici şi mânăstiri în care se desfăşura intens o viaţă duhovnicească cu preoţii şi călugării români şi bulgari.
- La Târnovo s-a înfiinţat şi o şcoală teologică în care învăţau tineri români, bulgari şi sârbi copiindu-se manuscrise în limba slavă. În 1375 Eftimie a fost Ales patriarh de Târnovo, om cu o aleasă cultură dobândită la Sfântul Munte şi Constantinopol, iar ţarul de Târnovo în anul 1393 a căzut sub turci, în absenţa ţarului capitala a fost apărată de Eftimie ultimul patriarh care a fost dus de turci în exil în Bulgaria de Sud unde a şi murit în anul 1400.
- În locul ei a rămas o singură Mitropolie sub Jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol, în anul 1396 a căzut sub turci şi ţarul bulgar de la Vidin.
- După cotropiri numeroase bisericile au fost prefăcute în moschei, preoţii şi călugării au fost alungaţi s-au ucişi, foarte mulţi dintre ei au trecut în nordul Dunării.
- În Ţara Românească şi Moldova au fost aduse de la Târnovo la Vidin, au fost mutate acum în Ţara Românească moaştele Sfintei Filofteea şi de aicea au fost duse la Mănăstirea Argeşului.
- Viaţa bisericească a vlahilor sud dunăreni se pierde în cea a bulgarilor supuşi pentru aproape o jumătate de mileniu jugului otoman asupritor. De aici concluzionăm că românii sud-dunăreni au avut în secolele X-XI propria lor viaţă bisericească, uneori cu scaune episcopale, în care au păstrat desigur vlădici de neam român.

Concluzie:
- Trebuie remarcat şi faptul că în toată perioada de care ne-am ocupat scaunele episcopale sud-dunărene au fost sub jurisdicţia Patriarhiei de Constantinopol căci relaţiile temporare ale lui Ioniţă cu Papa Inocenţiu III au rămas fără urmări.

                                                   preot Tudor Sebastian Gabriel - Parohia Maia Catargi -2016

Bibliografie

Izvoare
Izvoarele istoriei României.

Scriitori bizantini, XI-XIV, publicate de Alexandru Elian şi N. Şerban Tanasoca, Bucureşti, 1975, p. 568.

G.Murnu – Istoria românilor din Pind, Vlahia Mare, 980-1250

Studiul istoric după izvoare bizantine, Bucureşti, 1913, p. 230

N. Iorga – Istoria românilor din Peninsula Balcanică (Albania, Macedonia, Tesalia, etc.), “Cluj”, Bucureşti, 1919, p. 75

Silviu Dragomir – Vlahii şi morlocii. Studii din istoria românismului balcanic, Cluj, 1924, p. 135.

Sextil Puşcariu – Studii istorio-române II, Bucureşti, 1926, p. 360.

A. Sacerdoţeanu – “Vlahii din Calcidica”, în volumul în memoria lui Vasile Pârvan, Bucureşti, 1934, pp. 303, 311

Teodor Capidon - Macedoromâni. Etnografie, istorie, limbă, Bucureşti, 1942, p. 274

Ion I. Nistor – Originea românilor din Balcani şi Vlahiile din Tesalia şi Epir, Bucureşti 1944, p. 62

Silviu Dragomir - Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu, Bucureşti, 1959, p. 224

P.P. Panaitescu - Introducere la istoria culturii româneşti, Bucureşti, 1969, p. 398.

G. Murnu - Studii istorice privitoare la trecutul românilor de peste Dunăre. Ed. Îngrijită şi studiu introductiv de Nicolae Şerban Tănăsoca, bucureşti, 1984, p. 203.

Satul Asăneştilor

Constantin C. Giurescu - Despre Vlahia Asăneştilor, Cluj, 1931, p. 18

Nicolae Bănescu – O problemă de istorie medievală. Crearea şi caracterul statului Asăneştilor, 1185, în anul academic, 1943, p.p. 543, 590.

Gheorghe I. Brătianu – Tradiţia despre întemeierea statelor româneşti, Bucureşti, 1980, p.p. 49, 80.

Nicolae Şerban Tănasoca – Din nou despre geneza şi caracterul statului Asăneştilor, în revista de istorie tom 34, 1981, nr. 7, p.p.1297, 1312.

Iulian Miculescu – Vlahii în spaţiul carpato-balcanic de la sfârşitul secolului al XII-lea până la întemeierea statelor judele româneşti în BOR, anul CII, 1984, nr. 1, 2, pp. 66, 78.




Viaţa bisericească

Nicolae Dobrescu – Un episcopat românesc în secolul XI şi XII în convorbiri literare anul XXIX, 1905, pp. 575, 576.

Nicolae M. Popescu Ioan Preotul – Episcopie a românilor în BOR, anul LII, nr. 7, 8, 1934, pp. 457, 460

Simeon Reli – Istoria vieţii bisericeşti a românilor, Cernăuţi, 1942, pp. 123, 151.

Epifanie Norocel – Patriarhia bulgară de Târnovo între anii 1235 – 1393 în studiul Noului testament an XVIII, nr. 3,4, 1966, pp. 146, 159

Chirin Pistrui – Imperiul vlaho-bulgar şi patriarhia de Târnovo, în MA an XVII, 1972, pp. 201, 209.


© 2017 - Parohia Maia Catargi

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe