Biserica Sfantul Nicolae si Adormirea Maicii Domnului din Maia
Retrairi istorice in veacul XXI
Administrator: 28-10-2015 08:18:10 in Despre noi
Maia este comuna din judeţul Ialomiţa, unde s-a derulat a noua ediţie a fenomenului cultural numit Retrăiri istorice în veacul XXI. Un eveniment organizat, timp de două zile, 6 şi 7 septembrie, De ce Maia şi Catargi? Deoarece în comuna Maia este înmormântat, chiar în biserică, primul prim ministru al Romaniei, Barbu Catargiu, cel asasinat la 8 iunie 1862, şeful conservatorilor, care se opuneau, la vremea respectivă, realizării unor necesare reforme social-politice. La sesiunea din acest an - derulată sub bagheta celui care a iniţiat şi menţinut flacăra vie a unei asemenea manifestări de excepţie, istoricul prof.dr.univ Jipa Rotaru,fiu al satului si secretarul Consiliului parohial al parohiei Maia Catargi, mentorul multor promoţii de absolvenţi ai Academiei Militare – a fost pusa in discutie tema “1913-2013, 100 de ani de la participarea Romaniei si armatei sale la cel de-al doilea razboi mondial balcanic” . Sesiunea de lucrari a editiei a IX-a a inceput cu o rugaciune de multumire, slujba fiind oficiata de Preot Stancu Bogdan Ionut, Protopop al Urzicenilor, Preot paroh Tudor Sebastian, preot Scarlatescu Adrian si capelan al unitatii militare de aviatie Boboc, preotul Constantin Neagu. Printre cei prezenti au mai fost : Presedintele Academiei ai oamenilor de Stiinta din Romania, Ion Scurtu,  cpt. dr. Luiza Lazăr Rotaru, prof. univ. dr. Ion Scurtu, gen. bg. dr. Dan Cavaleru, prof. univ. dr. Leonida Moise, prof. univ. dr. Gavriil Preda, dr. Andreea Cuţui, dr. Cornelia Delia Cornea, chestor prof. univ. dr. Vlad Barbu,- fiu al comunei Maia, dr. Lavinia Gheorghe, dr. Alin Spânu, prof. dr. Ştefan Grigorescu, dr. Dumitru Codiţă, dr. Dumitru Socolov, col. Victor Docuz, prof. univ. dr. Ion Dragoman, col. dr. Mircea Fechete, comandor. conf. univ. dr. Olimpiu Glodarenco, prof. univ. dr. Ion Giurcă, dr. Luminiţa Giurgiu, dr. Teodora Giurgiu, col. dr. Mircea Tănase, Alina Iancu, dr. Andreea Atanasiu Croitoru, dr. Costin Scurtu, prof. univ. dr. Octavian Burcin, dr. Stelian Gudacu, prof. Virgil Teodorescu, drd. Diana Gheorghiţă, c-dor. dr. Marius Adrian Nicoară, dr. med. Rigu Petre, dr. Valentin Vasile, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, dr. Enache Tuşa, prof. univ. dr. Stela Cheptea, Maria Diana Popescu, col. dr. Aurel Corduneanu, dr. Liviu Ţăranu, dr. Florin C. Stan, c-dor. dr. Jănel Tănase, lect. univ. dr.Ion Damaschin, dr. Constantin Moşincat, col. dr. Petrişor Florea, dr. Nicolae Ţucă, col. ing. dr. Anatol Munteanu, prof. univ. Stoica Lascu, col. dr. Petru Pah, prof. Alin Rusu, prof. Zoe Bratu, prof. Mirela Voicu şi prof. Vlad Constantin, Col. Parepa Nicolae, comandantul Iinspectoratului de Jandarmi Ialomita sin u in ultimul rand, primarului comunei Maia, Zamfir Marian. Organizatorul prof.dr.univ. Rotaru Jipa - fiu al Comunei Maia spunea: “….dar va veni vremea când la Maia, probabil că se va dezbate şi tema 1989-2013, ani irosiţi de cei care au răpit României dreptul la o viaţă mai demnă”.
A consemnatl parohul bisericii Maia Catargi, preotul Tudor Sebastian.
© 2017 - Parohia Maia Catargi

Powered by NETCreator & Lacasuri Ortodoxe