Ca de fiecare dată și în acest an, pe 15 Septembrie școlile își primesc elevii, cu mici, cu mari, bucuroși pentru începerea noului an școlar, cu zumzăitul lor sublim gata pentru a auzi primul clopoțel, dar și pentru a descoperi cât mai mult din tainele materiilor predate de către cadrele didactice.
Astăzi, 13.09.2015, după oficierea Sfintei Liturghii, preotul paroh, Tudor Sebastian Gabriel, a încheiat predica prin a felicita pe copiii prezenți la slujbă, arătând prin frumoase cuvinte însemnătatea școlii în viața omului și aspectele privind viitorul fiecărui copil absolvent care și-a însușit cu dibăcie și perseverență cunoștințele primite.
A avut loc un recital de poezie religioasă și rugăciuni din partea copiilor participanți la slujbă, cu vârsta cuprinsă între 6 și 9 ani, aceștia primind rechizite școlare prin bunăvoința sponsorilor care și de această dată s-au arătat bucuroși de a dărui.
A consemnat Maria Stănescu