Aducerea Sfintelor Moaște la Parohia MAIA CATARGI

Vineri 02 decembrie 2016, din mila lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, au poposit la parohia Maia Catargi Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie. Parintele Protopop, Aurel Berbec, dar și Secretarul Protopopiatului Urziceni, preotul Andrei Gabriel Ghiaur, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, cât și credincioși ai comunității, au întâmpinat Sfintele Odoare, de mare preț ale ortodoxiei, la monumentul din centrul Comunei Maia, mergând apoi în Procesiune către biserica mai sus amintită oficiindu-se slujba de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate. Printre invitați la acest eveniment deosebit amintim prezența Excelenței Sale, domnul George Călin, scriitor diplomat, ambasador cultural Convenția ONU și nu ultimul rând, domnul Zamfir Marian, Primarul Comunei Maia.
Sfântul Nectarie Taumaturgul este unul dintre cei mai iubiti și mai căutati sfinți de către toți credincioșii din Grecia de astăzi. Pe lânga faptul că este un sfânt contemporan, el atrage îndeosebi prin mulțimea minunilor săvârșite înainte, dar și după trecerea sa la cele veșnice. Foarte multe persoane care au venit să se închine la sfintele sale moaște au plecat vindecate, după cum dovedesc mărturiile celor tămăduiți. De câțiva ani, o părticica din moaștele Sfântului se găsesc la Catedrala Ortodoxă din Urziceni. Odata cu așezarea raclei cu particele din moaștele sale, în Municipiul Urziceni, au început să fie consemnate și aici nenumarate minuni.
Aducerea moaștelor Sfântului Nectarie în comuna Maia vine ca un raspuns la evlavia tot mai mare a romanilor pentru ierarhul taumaturg, cunoscut ca ajutător al celor bolnavi de cancer.
A consemnat preot paroh, Tudor Sebastian Gabriel

